Comisia Europeană a anunțat un pachet ambițios de măsuri vizând crearea de stații de combustibili alternativi în întreaga Europă, cu standarde comune de proiectare și utilizare. Până în prezent, inițiativele politice au vizat în principal combustibilii înșiși și vehiculele, fără a lua în considerare distribuția combustibililor. Măsurile de stimulare în domeniu au fost lipsite de coordonare și insuficiente.
Combustibilii curați întâmpină trei obstacole principale: costul ridicat al vehiculelor, un nivel scăzut de acceptare din partea consumatorilor, precum și lipsa stațiilor de reîncărcare și realimentare. Este un cerc vicios. Nu se construiesc stații de realimentare deoarece nu există suficiente vehicule. Vehiculele nu se vând la prețuri competitive, deoarece nu există cerere suficientă. Consumatorii nu cumpără vehiculele, deoarece au prețuri ridicate și nu există stații. Prin urmare, Comisia propune stabilirea unui pachet de obiective obligatorii pentru statele membre în ceea ce privește infrastructura destinată combustibililor curați, cum ar fi energia electrică, hidrogenul și gazul natural, precum și standarde comune la nivelul UE pentru echipamentele necesare.
Pachetul privind energia nepoluantă pentru transport constă într-o comunicare privind o strategie europeană în materie de carburanți alternativi, o directivă privind infrastructura și standardele și un document de însoțire care să descrie un plan de acțiune pentru dezvoltarea de gaz natural lichefiat (GNL) în sectorul transportului maritim.

Principalele măsuri propuse sunt următoarele:
Energie electrică: situația punctelor de încărcare cu energie electrică variază considerabil în UE. Lideri în acest domeniu sunt Germania, Franța, Țările de Jos, Spania și Regatul Unit. Propunerea legislativă a Comisiei prevede să se impună, în fiecare stat membru, un număr minim de puncte de reîncărcare echipate cu o priză comună (a se vedea tabelul anexat). Obiectivul este de a avea un număr suficient de puncte de încărcare, astfel încât producătorii de automobile să se poată lansa într-o producție de masă, la prețuri rezonabile.
O priză comună la nivelul UE este un element esențial pentru adoptarea pe scară largă a acestui combustibil. Pentru a pune capăt incertitudinilor de pe piață, Comisia a anunțat astăzi că priza de „tip 2” va servi drept standard comun în întreaga Europă.
Hidrogen: Germania, Italia și Danemarca dețin deja un număr semnificativ de stații de realimentare cu hidrogen, deși unele dintre acestea nu sunt accesibile publicului. Sunt încă necesare standarde comune pentru anumite componente, cum ar fi furtunurile pentru combustibil. Conform prezentei propuneri, stațiile de alimentare existente vor fi conectate pentru a forma o rețea cu standarde comune, asigurând mobilitatea vehiculelor pe bază de hidrogen. Aceasta se aplică celor 14 state membre care dispun în prezent de o rețea de hidrogen.
Biocombustibili: reprezintă deja aproape 5% din piață. Aceștia sunt utilizați în amestec cu combustibili tradiționali și nu necesită nicio infrastructură specifică.O provocare majoră o va reprezenta asigurarea sustenabilității acestora.
Gaz natural lichefiat (GNL) și comprimat (GNC): GNL este utilizat pentru transporturile pe apă, atât maritime, cât și fluviale. Infrastructura GNL pentru alimentarea vaselor este într-un stadiu foarte incipient, doar Suedia având instalații de buncherare cu GNL la scară mică pentru navele maritime, existând planuri de construire a unor astfel de instalații în alte câteva state membre. Comisia propune ca, până în 2020 și, respectiv, 2025, să se instaleze stații de realimentare cu GNL în toate cele 139 de porturi maritime și fluviale care fac parte din rețeaua centrală transeuropeană de transport. Nu este vorba despre mari terminale de gaz, ci de stații de realimentare fixe ori mobile. Sunt vizate toate porturile principale din UE.
GNL: Gazul natural lichefiat este utilizat și de camioane, însă există doar 38 de stații de alimentare în UE. Comisia propune ca, până în 2020, să se instaleze stații de realimentare la fiecare 400 km pe șoselele care fac parte din rețeaua centrală transeuropeană de transport.
GNC: Gazul natural comprimat este utilizat în principal de automobile. În prezent, un milion de vehicule utilizează acest combustibil, ceea ce reprezintă 0,5% din flotă; sectorul își propune creșterea de zece ori a acestei cifre până în 2020. Propunerea Comisiei va garanta că, până în 2020, vor fi disponibile în întreaga Europă puncte de realimentare accesibile publicului, cu standarde comune, la intervale de maximum 150 km.
GPL: Gaz petrolier lichefiat. Nu este prevăzută nicio acțiune pentru GPL, infrastructura de bază fiind deja stabilită.
In condiţiile în care, în prezent, în România numărul punctelor de încărcare este de 1, în 2020 pe teritoriul ţării noastre vor fi 10.000 de puncte de încărcare cu energie electrică şi 0 vehicule. În 2020, cel mai mare număr astfel de vehicule îl va avea Spania – 2.500.000 vehicule, iar cel mai mare număr de puncte de alimentare, Germania – 150.000 puncte alimentare.
Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene