Accesul la microfinanțare al antreprenorilor și fermierilor din România va fi susținut prin noul parteneriat dintre Fondul European de Investiții și BT Mic, cea mai mare instituție de microfinanțare din România.
– Primul angajament InvestEU în România
– 7.500 de microîntreprinderi din întreaga țară vor beneficia de acest program
– Garanție de 8,4 milioane de euro pentru susținerea de noi împrumuturi de microfinanțare în valoare de 100 milioane de euro
Accesul la microfinanțare al antreprenorilor și fermierilor din România va fi susținut prin noul parteneriat dintre Fondul European de Investiții și BT Mic, cea mai mare instituție de microfinanțare din România. Anunțul a fost făcut astăzi, în București.
Această inițiativă va avea impact pentru 7.500 de microîntreprinderi din România și va îmbunătăți accesul la finanțare.
Parteneriatul reprezintă prima investiție din România care este susținută de InvestEU și a fost anunțată cu ocazia lansării oficiale a InvestEU la Reprezentanța Grupului Băncii Europene de Investiții în România.
Cel mai recent sprijin al Fondului European de Investiții pentru finanțarea microcompaniilor din România a fost semnat de Hubert Cottigni, directorul Fondului European de Investiții și Cristina Sindile, director general al BT Mic.
“Microfinanțarea poate juca un rol crucial în crearea de locuri de muncă și în promovarea incluziunii sociale. Datorită finanțării acordate în cadrul componentei sociale a InvestEU, microîntreprinzătorii și micii agricultori, care altfel ar avea dificultăți în accesarea de împrumuturi, vor putea să înceapă sau să își dezvolte afacerile și să deschidă un viitor mai bun pentru ei și familiile lor”, a declarat Nicolas Schmit, comisarul pentru Locuri de muncă și drepturi sociale.
“BT Mic înțelege nevoile de dezvoltare ale antreprenorilor cu afaceri mici în România. Noua colaborare cu FEI vine în urma cooperării de succes din ultimii ani, care a ajutat companiile în aceste vremuri dificile. Suntem încântați să fim primul partener din România care beneficiază de sprijinul InvestEU”, a declarat Cristina Sindile, director general al BT Mic.
“În condițiile în care presiunea economică este în creștere, întotdeauna cei mai mici sunt cei mai afectați și au cea mai mare nevoie de sprijin. Este motivul pentru care tranzacția de microfinanțare este relevantă și oportună. FEI este mândru să se asocieze încă o dată cu BT Mic pentru a canaliza resursele UE în direcția microîntreprinzătorilor, astfel încât aceștia să își poată urma aspirațiile în ceea ce privește dezvoltarea business-ului”, a declarat Hubert Cottigni, director al Fondului European de Investiții.
Fondul European de Investiții va oferi 8,4 milioane de euro (42 de milioane de lei) pentru a garanta operațiuni de microfinanțare în valoare de 500 de milioane de lei (100 de milioane de euro) derulate de BT Mic, compania de microfinanțare a Băncii Transilvania, cel mai mare grup bancar din România.
“Grupul Băncii Europene de Investiții se angajează să se asigure că antreprenorii din România pot extinde oportunitățile de afaceri și pot crea locuri de muncă. Cea mai recentă cooperare, în valoare de 8,4 milioane de euro, cu BT Mic, principalul partener de microfinanțare din România, care vizează mobilizarea de împrumuturi în valoare de 100 de milioane de euro, va consolida și mai mult accesul la finanțare a afacerilor mici din întreaga țară și va sprijini mii de noi împrumuturi de microfinanțare. Această primă investiție din România, susținută de InvestEU, demonstrează modul în care programul va debloca investiții transformaționale în anii următori”, a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte, Banca Europeană de Investiții.
Acest nou acord cu BT Mic va asigura acces mai mare la finanțare pentru micii întreprinzători, cu impact direct asupra generării de locuri de muncă și dezvoltării economice în comunitățile din care fac parte.
Fondul European de Investiții a sprijinit microfinanțarea prin BT Mic, prin patru inițiative, în ultimii patru ani.
Noua cooperare reprezintă prima inițiativă din România care este susținută de InvestEU și a fost anunțată cu ocazia lansării oficiale a InvestEU la Reprezentanța Grupului Băncii Europene de Investiții în România.
Despre InvestEU
Programul InvestEU oferă Uniunii Europene o finanțare esențială pe termen lung prin mobilizarea unor fonduri publice și private semnificative pentru a sprijini o redresare durabilă. Acesta contribuie la generarea de investiții suplimentare în conformitate cu prioritățile europene cheie, cum ar fi programul european de afaceri ecologice, tranziția digitală și sprijinul pentru IMM-uri. Programul InvestEU reunește toate instrumentele financiare ale UE pentru a sprijini investițiile, făcând finanțarea proiectelor mai simplă, mai eficientă și mai flexibilă. Programul, care se bazează pe succesul precedentului Plan de investiții pentru Europa, cunoscut și sub numele de “Planul Juncker” (peste 500 de miliarde EUR investiți în perioada 2015-2021), are trei componente: Fondul InvestEU, Centrul consultativ InvestEU și portalul InvestEU. Fondul InvestEU este pus în aplicare prin intermediul diferiților parteneri financiari, în special al BEI. Aceștia vor investi în proiecte prin utilizarea garanției bugetare a UE de 26,2 miliarde EUR pentru a mobiliza cel puțin 372 de miliarde euro în investiții suplimentare.
Despre BT Microfinanțare
BT Microfinanțare (BT Mic) face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania și se adresează companiilor cu o cifră de afaceri anuală de până la 1 milion de lei din toate domeniile de activitate. BT Mic facilitează accesul la finanțare: peste 70% din clienți au luat primul credit de business prin intermediul său. Până în prezent, compania a sprijinit peste 20.000 de afaceri mici să crească.