La 18 aprilie a.c., Parlamentului European a votat bugetul InvestEU, program ce va stimula investițiile în Europa în cadrul următorului buget pe termen lung al UE.
InvestEU va face ca finanțările UE pentru proiectele de investiții să fie mai ușor de accesat și mai eficiente. Pornind de la succesul planului Juncker, el va reuni într-un cadru unic și sub un singur nume Fondul european pentru investiții strategice și alte 13 instrumente financiare ale UE care sprijină în prezent investițiile în UE.
Președintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Planul de investiții a relansat Europa și contribuie la realizarea priorității numărul unu a Comisiei, și anume: crearea de locuri de muncă și creștere economică. Dar putem face mai mult și acesta este rolul InvestEU. Prin utilizarea inteligentă a bugetului UE, InvestEU va menține atractivitatea Europei pentru investitorii din întreaga lume. În următorul deceniu, programul va debloca cel puțin 650 de miliarde EUR pentru ca Europa să investească în viitorul său, în economia sa și în cetățenii săi.”
InvestEU va continua abordarea inovatoare privind investițiile din cadrul planului Juncker, prin utilizarea unor resurse publice limitate, cu garanții din bugetul UE pentru mobilizarea de fonduri publice și private substanțiale. Garanția de 38 de miliarde EUR va viza investiții în patru domenii principale:
- infrastructura durabilă,
- cercetare, inovare și digitalizare,
- întreprinderile mici și mijlocii,
- investițiile sociale și competențele.
Ultimele cifre furnizate de Banca Europeană de Investiții – partenerul strategic al Comisiei în cadrul planului Juncker – arată că, până în aprilie 2019, Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) a mobilizat investiții în valoare de aproape 393 de miliarde EUR.
Cum funcționează finanțarea de la UE | #InvestEU
Mai mult: https://europa.eu/investeu/how-we-invest_ro
Sursa: Comunicat de presă al CE