Intărirea legăturilor Asia-Europa prin date și cercetare | Lansarea portalului ASEM

La 19 octombrie, ca rezultat al celei de-a 12-a reuniuni la nivel înalt Asia-Europa (ASEM), care a avut loc la Bruxelles, Comisia Europeană a prezentat portalul dedicat conectivității sustenabile a ASEM — un instrument online care oferă o multitudine de date privind relația politică, economică și socială dintre cele două continente.

Portalul dedicat conectivității sustenabile a ASEM, împreună cu raportul care îl însoțește, oferă informații privind starea conectivității între cele 51 de țări ASEM (30 de țări europene, 19 țări asiatice, Australia și Noua Zeelandă). Potrivit unui studiu complementar, legăturile dintre țările ASEM sunt mai puternice decât cele cu restul lumii, dar sunt încă departe de a-și atinge potențialul maxim.

Noul instrument arată că există un important potențial neexploatat:

  • Cooperarea economică intercontinentală dintre Europa și Asia reprezintă doar 20 % din totalul cooperării economice ASEM, fiind limitată în interiorul Europei și în interiorul Asiei;
  • Deși între Europa și Asia se comercializează bunuri în valoare de 1,3 miliarde de euro în fiecare an, fluxurile comerciale principale sunt încă limitate în interiorul blocurilor respective;
  • În fiecare an, investițiile străine directe (ISD) în valoare de aproape 78,1 miliarde de euro dintre Europa și Asia reprezintă în continuare mai puțin de 30 % din totalul ISD al ASEM.

Cu toate acestea, conectivitatea nu se referă doar la câștiguri economice. Studiul demonstrează, de asemenea, că țările mai bine conectate au niveluri mai scăzute de sărăcie, societăți cu un grad mai ridicat de egalitate și un număr mai mare de studenți în învățământul terțiar. Țările cu legături strânse cu alte țări au, de asemenea, o presă mai liberă și un nivel mai scăzut de corupție, sunt în același timp mai favorabile incluziunii minorităților și au o prezență mai mare a organizațiilor neguvernamentale.

Portalul ASEM

Portalul oferă o multitudine de date legate de conectivitate și sustenabilitate pentru a ajuta factorii de decizie politică, cercetătorii, întreprinderile și alte părți interesate să adune informații despre starea de conectivitate dintre 30 de țări europene și 21 de țări asiatice în cadrul Reuniunii Asia-Europa. El cuprinde:

  • 49 de indicatori: fizici, financiar-economici, politici, instituționali, sociali, economici, people-to-people
  • 16 seturi de date care arată fluxurile și conexiunile între țările ASEM

ASEM Sustainable Connectivity Portal

Cum poți folosi portalul? – infografic

Exemple: comerț electricitate, petrol și gaze, bunuri

Sursa: Comunicat de presă al CE – Comisia lansează un instrument online pentru a măsura cât de bine sunt conectate Europa și Asia