Raport UE: progresele înregistrate de Republica Moldova

Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a unor reforme, dar sunt necesare măsuri suplimentare astfel încât cetățenii săi să poată beneficia din plin de avantajele Acordului de asociere.

Republica Moldova a reușit să își stabilizeze situația economică și, cu sprijinul constant, dar condiționat din partea Uniunii Europene și a altor parteneri internaționali, a făcut progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a anumitor reforme, inclusiv consolidarea zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare. Sunt totuși necesare mai multe eforturi, în special pentru a combate corupția la nivel înalt, a recupera fondurile deturnate prin frauda bancară de un miliard de dolari și a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili. De asemenea, trebuie întreprinsă o reformă profundă a sistemului judiciar. Detaliile sunt prezentate într-un raport comun publicat astăzi de Serviciul European de Acțiune Externă și de Comisia Europeană.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate/vicepreședintele Comisiei, Federica Mogherini, a declarat: „Avem un program cuprinzător de cooperare cu Republica Moldova, pentru îmbunătățirea legăturilor noastre economice, intensificarea comerțului și, astfel, crearea de locuri de muncă, pentru consolidarea democrației și a drepturilor omului, precum și pentru susținerea societății civile și a rolului său important în ceea ce privește responsabilizarea guvernului și a liderilor politici. Unele reforme au avansat recent, de exemplu în domeniul afacerilor și în cel al finanțelor, iar în alte domenii, în special combaterea corupției și reforma sistemului judiciar, sunt necesare mai multe progrese. Sprijinul nostru pentru cetățenii Republicii Moldova este ferm și dorim ca autoritățile să facă progrese satisfăcătoare în domeniul reformelor, care să producă rezultate concrete pentru cetățeni.

Raportul a fost publicat înaintea reuniunii Consiliului de asociere UE-Moldova, care va avea loc la 3 mai 2018 la Bruxelles.

Informații suplimentare

Raportul comun

Fișă informativă privind relațiile dintre UE și Republica Moldova

Concluziile Consiliului privind Republica Moldova, 26 februarie 2018

Sursa: Comunicat de presă al CE