14-15 / 64
14
1. O abordare comună a UE pentru gestionarea imigrării
Statele membre ale UE stabilesc procedurile pe baza cărora imigranții
intră pe teritoriul lor și decid de câți dintre aceștia au nevoie pe piața
muncii. Pentru a completa și armoniza politicile naționale în materie
de imigrare, UE elaborează un cadru juridic comun. Acesta include
condiții privind intrarea și șederea anumitor categorii de imigranți
(studenți, cercetători, lucrători cu înaltă calificare), cu scopul de a
simplifica procedurile aplicabile în cazul lor și de a le asigura drepturi
valabile peste tot în UE. De exemplu, cetățenii din țări terțe care au
locuit legal într-un stat membru al UE timp de cel puțin 5 ani, au
dreptul de a primi statutul de rezident pe termen lung, valabil la
nivelul întregii Uniuni. Acesta le conferă o serie de drepturi economice
și sociale, similare celor de care beneficiază cetățenii UE.
2. Sistemul european comun de azil (SECA)
Din 1999, UE lucrează la elaborarea unui Sistem european comun
de azil, care armonizează aspecte ale procedurilor naţionale, pentru
a garanta că acestea sunt sigure, corecte, eficiente și nu permit
folosirea abuzivă a sistemului. În acest fel, solicitanţilor de azil li se
garantează, pe tot teritoriul UE, aceleași oportunităţi în materie de
protecţie internaţională. În același timp, sistemul comun se bazează
pe cooperarea practică și eficientă a statelor membre, pe solidaritatea
dintre ele și în relaţia cu ţările de origine și de tranzit.
Pentru a preveni transferarea solicitanţilor de azil de la un stat
membru la altul, fără ca vreunul să își asume răspunderea și pentru
a împiedica apariţia situaţiilor în care o singură persoană solicită azil
în mai multe ţări, fiecare stat membru trebuie să decidă când și dacă
este în măsură să se ocupe de o solicitare de azil.
Normele comune ale UE permit identificarea rapidă a ţării căreia
îi revine responsabilitatea de a examina o solicitare de azil. Aceste
norme ţin cont de criterii precum ţara în care se află membrii de
familie ai solicitantului, ţara în care locuiește solicitantul în momentul
15
înaintării cererii, ţara care i-a eliberat viza sau care a reprezentat
punctul de intrare în UE. Pentru a le sprijini în acest proces, statelor
membre li s-a oferit acces la o bază de date numită Eurodac. Aceasta
permite compararea amprentelor pentru a verifica dacă un solicitant
de azil a mai înaintat o cerere și în alt stat membru.
3. Integrarea, o necesitate
Putem profita de avantajele imigrării doar dacă imigranții se
integrează cu succes în țările care îi primesc. Este un proces care se
desfășoara în ambele sensuri. Imigranții trebuie să respecte regulile
și valorile societății care îi primește, iar aceasta trebuie să le ofere
toate oportunitățile de care au nevoie pentru a participa la viața
comunității. Imigranții trebuie să aibă șansa de a învăța limba țării
gazdă, de a studia și de a munci, bucurându-se de toate drepturile
care le revin cetățenilor europeni.
4. Combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane
Unul dintre aspectele negative ale imigrării este faptul că, uneori, nu
se respectă regulile. Există persoane care intră legal în UE, pe baza
unei vize de scurtă ședere, și nu mai pleacă după expirarea acesteia.
Altele intră și ramân în UE ilegal, uneori chiar împotriva voinței lor.
Rețelele de trafic de persoane îi pot exploata cu ușurință pe cei care
nu dețin documente legale.
Un alt aspect al problemei este reprezentat de piațamuncii „la negru”,
care nu numai că îi atrage pe imigranti, dar contribuie și la exploatarea
lor. De aceea, UE a înăsprit sancțiunile aplicabile angajatorilor care
oferă locuri de muncă imigrantilor fără forme legale și a îmbunătățit
măsurile menite să îi protejeze pe acești lucrători, în special pe cei
care sunt exploatați de angajatori fără scrupule.
În UE, traficul de persoane, este considerată una dintre cele mai
grave infracțiuni care constituie o încălcare a drepturilor omului și
o formă modernă de sclavie. În iunie 2012, Comisia Europeană a
adoptat “Strategia UE pentru eradicarea traficului de ființe umane