Background Image
Previous Page  8-9 / 64 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 8-9 / 64 Next Page
Page Background

8

1. Sărbători publice și zile libere în România

Weekend-ul

În România, zilele de sâmbătă și duminică sunt zile nelucrătoare, zile

în care instituțiile statului își opresc activitatea (cu excepția spitalelor

și a poliției), precum și fabricile, școlile și firmele, dar majoritatea

restaurantelor, a centrelor comerciale și a muzeelor sunt deschise în

aceste două zile.

Sărbători publice, naționale și religioase

• 1 si 2 ianuarie;

• prima și a doua zi de Paști ;

• Ziua Muncii - 1 mai;

• prima și a doua zi de Rusalii ;

• Adormirea Maicii Domnului – 15 august;

• Sfântul Andrei – 30 noiembrie;

• Ziua Națională a României – 1 decembrie.

Produsul intern brut total

Moneda

Fus orar

Domeniu de internet

Prefix telefonic

Produsul intern brut pe cap de

locuitor

Partea de carosabil, pentru

conducerea autovehiculelor

188 miliarde $ (estimare 2013)

Leu (RON)

EET (UTC+2)

.ro

.eu

0040

9,387 $ (estimare 2013)

Partea dreaptă

• prima și a doua zi de Crăciun – 25 si 26 decembrie.

2. Norme și valori. Obiceiurile românilor

Poporul român este cunoscut pentru generozitatea și ospitalitatea

sa. Ospitalitatea nu se limitează doar la co-naționali – rude, prieteni

și vecini - ci îi cuprinde și pe străinii sau vizitatorii pe care au ocazia să

îi cunoască, aceștia fiind adeseori invitați în casele românilor, pentru

a fi cinstiți cât mai bine cu putință.

În mod tradițional, românii ieșeau în întâmpinarea oaspeților lor cu

pâine și sare, ca simboluri ale iubirii și inimii bune; pâinea și sarea

sunt considerate sfinte la români – pâinea, pentru că este produsul

alimentar de bază, cu multe conotații spirituale, iar sarea, pentru că

se pune în orice mâncare, iar fără ea, aceasta n-ar avea niciun gust.

În zilele noastre însă acest obicei este mai mult protocolar şi se poate

vedea atunci când o personalitate politică sau oaspete important

face o vizită oficială în România.

Românii sunt amabili și politicoşi, vecinii se vizitează și se ajută

reciproc mai ales în comunităţile mici şi în mediul rural. Oamenii

în vârstă sunt respectați în România, ei beneficiind de întâietate

în activitățile sociale și cerându-li-se sfatul la luarea unor decizii

importante, în comunitate sau în familie. Femeile din România sunt

tratate cu respect și cu atenție, atât în spațiul public, cât și în cel

privat. În vizitele de familie, femeilor li se aduc buchete de flori,

în număr impar, și li se sărută mâna dreaptă, în semn de respect și

apreciere, iar expresia ce le este adresată este „sărut-mâna”. La 1

martie, de “Mărțișor”, femeile și fetele primesc mărțișoare – mici

obiecte de podoabă cu șnur alb-roșu - de la membrii familiei sau de

la prieteni, iar de 8 martie – Ziua Internațională a Femeii, flori și mici

atenții. Ziua de 1 iunie, Ziua internațională a Copilului, este marcată

în fiecare an, atât în instituțiile de învâțământ, cât și în familii.

Pe scurt, valorile principale ale românilor sunt: familia, munca,

religia, prietenia şi petrecerea timpului

9