

42
43
Pace, justiție și instituții puternice Promovarea societăților juste, pașnice și incluzivePacea, stabilitatea, drepturile omului și o guvernare eficientă în baza
supremației legii sunt conduite importante pentru dezvoltarea durabilă.
Trăim într-o lume care este tot mai divizată. Unele regiuni se bucură de
pace durabilă, securitate și prosperitate, pe când altele sunt într-un ciclu
permanent de conflict și violență. Această situație nu este inevitabilă și
trebuie rezolvată.
Gradul înalt de violență armată și insecuritate are un impact distructiv
asupra dezvoltării țării, afectând creșterea economică și adesea rezultând
în dispute de lungă durată între comunități, care durează timp de generații.
Violența sexuală, crima, exploatarea și tortura sunt de asemenea prevalente
acolo unde sunt conflicte sau nu există supremația legii, iar țările trebuie să
ia măsuri pentru a-i proteja pe cei care se află în situații de risc.
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă au scopul să reducă semnificativ toate
formele de violență și să coopereze cu statele și comunitățile pentru a găsi
soluții durabile la conflictele armate și insecuritate. Consolidarea supremației
legii și promovarea drepturilor omului reprezintă cheia în procesul dat, ca și
reducerea fluxului de arme ilicite și consolidarea participării țărilor în curs de
dezvoltare în instituții de guvernare globală.
Uniunea Europeană oferă sprijin pentru îmbunătățirea guvernanței și pentru a asigura protejarea vieții și libertății cetățenilordin întreaga lume
* UE va oferi peste 7 miliarde de euro până în 2020 în sprijinul societății
civile, a democrației, a statului de drept și a drepturilor omului.
* UE, prezentă fiind în toate țările aflate în criză și post-criză, va contribui
cu peste 4 miliarde de euro până în 2020 pentru a sprijini prevenirea și
ȘTIAȚI CĂ?
... UE a creat in 2004
Instrumentul financiar pentru
pace în Africa - African Peace
Facility (APF)? Începând din
2004, UE a furnizat 1,3 miliarde
de euro prin intermediul APF,
pentru a sprijini eforturile
depuse de țările africane pentru
menținerea păcii și securității
pe continent. Acest instrument
a permis derularea mai multor
operațiuni în Africa, printre care
misiunea Uniunii Africane în
Somalia (AMISOM), Misiunea
internațională de sprijin MISCA
din Republica Centrafricană
și șase misiuni efectuate în
Sudan,
Comore,
Republica
Centrafricană și Mali.
... UE este prezentă în țările
fragile sau afectate de conflicte
și prin intermediul misiunilor de
observare electorală și al celor
derulate în contextul politicii de
securitate și apărare comună
(PSAC). În iulie 2014 au avut loc
16 misiuni civile și militare în
cadrul PSAC, la care au participat
peste 7 000 de persoane.
“Noul Acord” pentru statele fragile – librăria PE Declarația Universală a drepturilor Omului Națiunile Unite - Păstrarea Păcii Comitetul ONU contra terorismului Politici UE - Justiție, drepturi fundamentale și egalitateRESURSE
#AED 2015 Pace și securitate C arta drepturilor fundamentale a UEstabilește toate drepturile
individuale,
civile,
politice,
economice și sociale care decurg
din
cetățenia europeană .soluționarea conflictelor, precum și susținerea păcii
și a activităților legate de securitate.
* UE va sprijini cu fermitate
Noul Acord
(New
Deal) pentru statele fragile, inclusiv prin finanțarea
punerii sale în aplicare. Mai mult de jumătate din
fondurile UE pentru dezvoltare bilaterală se vor
îndrepta în continuare spre statele fragile și afectate
de conflicte.
În ciuda finanțărilor constante prin mecanismul de
asistență oficială pentru dezvoltare (AOD), statele
fragile și afectate de conflicte au rămas mult în urma
altor țări în curs de dezvoltare în atingerea ODM
stabilite pentru anul 2015. Fragilitatea și conflictele
armate le-au subminat serios dezvoltarea. La a patra
întâlnire la nivel înalt a Forumului privind eficacitatea
AOD desfășurată în 2011 la Busan, Coreea de
Sud, g7+ a propus o schimbare majoră în modul
în care aceste state să relaționeze cu comunitatea
internațională a donatorilor, concretizată prin Noul
Acord (New Deal), agreat de peste 40 state și UE.
g7+ este o asociație formată din 18 state fragile și
afectate de conflicte care și-au unit forțele pentru a
promova un nou cadru de dezvoltare bazat pe cinci
obiective de consolidare a păcii și de consolidare
statală.